Tendinopatia calcifiantă de supraspinos este o patologie a umărului caracterizată prin formarea unor depozite de calciu în tendonul unui muşchi al umărului.

Umărul este articulaţia cea mai mobilă a corpului uman. Responsabili de mobilitatea sa sunt mai mulţi muşchi dispuşi în straturi unul peste altul. O grupă musculară aparte, situată în profunzime, poartă numele de coafa sau manşeta rotatorilor, fiind alcătuită din 4 muşchi ce asigură prin acţiunea lor rotaţia umărului. Simplificat: unul este responsabil de ridicarea umărului (muşchiul supraspinos), doi sunt responsabili de rotaţia externă a umărului (muşchii infraspinos şi rotundul mic), iar al patrulea asigură rotaţia internă (muşchiul subscapular).

Calcificările apar cel mai frecvent la nivelul muşchiului supraspinos, responsabil de ridicarea laterală a umărului. Nu se cunoaşte cauza exactă a acestei patologii. Se presupune că în apropierea locului de prindere a muşchiului pe os, vascularitatea lui este precară. O serie de activităţi care solicită muşchiul în mod repetitiv (basket, înot, volei, aruncatul de greutăţi sau meserii ca vopsitor, tâmplar, sudor) determină degenerări la acest nivel, care duc la depunerea de cristale de calciu şi formarea calcificărilor (ca şi cum ar fi o pietricică în structura tendonului).

În evoluţia formării calcificării se disting trei faze a căror durată de timp poate fi însă variabilă (luni sau ani):

Faza I Stadiul de precalcificare reprezintă perioada de apariţie a modificărilor degenerative mai sus menţionate. În această fază pacientul este asimptomatic, iar aspectul radiologic este normal.

Faza II Stadiul de calcifiere Ȋn cursul acestei perioade se formează depozitele de calciu propriu-zise. Iniţial, depozitele conţin granule de calciu uscate, de consistenţa cretei. Acestă etapă este asimptomatică chiar şi ani de zile până începe procesul de resorbţie a depozitului de calciu prin proliferarea vaselor de sânge de la periferia calcificării. Consistenţa acesteia se modifică, fiind acum moale ca pasta de dinţi. Datorită presiunii care se formează în interiorul calcificării, umărul este extrem de dureros determinând pacientul să se prezinte la medic. După resorbţia calcificării, spaţiul restant este înlocuit cu ţesut de granulaţie.

Faza III Stadiul postresorbtiv Reprezintă o perioadă de vindecare, în care ţesutul de granulaţie este înlocuit cu ţesutul fibros ce intră în constituţia tendonului normal.

Cunoscând etapele de formare a calcificării se poate constata că multă vreme umărul poate fi asimptomatic, chiar daca acesta este prezentă în tendon, fiind descoperită accidental pe o radiografie de umăr.
Durerea apare în faza resorbtivă, apare de obicei spontan sau după eforturi mici şi este atroce, împiedicând mişcarea umărului (acesta este practic imobil, orice încercare de mobilizare accentuând durerea) şi continuă, devenind extrem de disconfortantă în timpul nopţii. Palparea umărului evidenţiază durerea la inserţia tendonului supraspinos.

Este relativ uşor de pus clinic. Radiografia de umăr evidenţiază prezenţa formaţiunii calcare, precum şi o anomalie de acromion, care prin compresiuni repetate la mişcările de lateralitate ale umărului pot determina degenerarea fibrelor musculare (vezi sindromul de impingement).

Un RMN evidențiază aceeași leziune și în plus exclude altă patologie asociată, cum ar fi ruptura de supraspinos.

Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical – vezi detalii

Constă în kinetoterapie; se face în centre specializate şi are ca scop refacerea forţei musculare cu reintegrarea ulterioară socială a pacientului.

Evitarea efectuării mişcărilor repetate cu braţul deasupra capului. La cei care practică sporturi ce solicită umărul este necesară o încălzire adecvată şi o deprindere corectă a tehnicii de rotire a braţului.