Vindecarea oaselor sau formarea calusului

Dr. Gavrilă Medical

Cu siguranţă, mulţi pacienţi cu fracturi şi aparţinători ai acestora au auzit medicul curant spunându-le: trebuie să ţii gipsul 4 săptămâni, sau şase săptămâni, sau poţi să calci imediat după ce te-am operat, etc. Ce anume dictează stabilirea acestor perioade de timp? Refacerea continuitaţii osoase este un proces complex, fascinant, incomplet elucidat, aş spune miraculos graţie căruia fracturile se vindecă …

Anestezia regională

Dr. Gavrilă Medical

Pentru foarte mulţi pacienţi anestezia, în special anestezia generală, reprezintă o procedură mult mai traumatică decât intervenţia chirurgicală în sine. Unii sunt speriaţi de-a dreptul, întrebându-se dacă se vor mai trezi sau nu după ce au fost intubaţi. Trebuie ştiut că odată cu descoperirea anestezicelor şi cu evoluţia acestei specialități medicale (anestezia), chirurgia a putut să se dezvolte şi să ...

Supraspecializare în chirurgia umărului în Franţa

Dr. Gavrilă Medical

Medicina româneasca datorează mult Franței. În urmă cu mai bine de 150 de ani un medic francez, Carol Davila, a pus bazele învăţământului medical românesc. De atunci influenţa şcolii franceze s-a făcut simţită pentru generaţii de medici. Cineva mi-a spus odată că pentru a reuşi în viaţă trebuie să munceşti şi să fii ajutat. Este adevărat. Fiecare dintre noi avem ...