Rolul programului de recuperare în tratamentul afecțiunilor de umăr

Dr. Gavrilă Recuperare, Umăr

Așa cum afirmam într-o postare anterioară, nu toate leziunile umărului (și altor segmente) necesită operație. Multe dintre acestea, deși descrise imagistic detaliat, nu au răsunet asupra durerii, respectiv mișcării articulare. Chiar și în cazul unei intervenții chirurgicale, operația nu este totul, ea reprezentând o parte din drumul parcurs pentru recuperarea funcțională. Chirurgia nu vindecă, ci restabilește prin diferite procedee de …

Trebuie să mă operez dacă RMN-ul arată leziuni ale mușchilor coafei rotatorilor?

Dr. Gavrilă Umăr

Nu de puține ori, vin la cabinet pacienți cu examene imagistice ce descriu în detaliu leziuni, care mai de care mai variate, ale structurilor ce alcătuiesc umărul. Astfel sunt prezentate rupturi ligamentare, musculare și osoase care sperie pacientul, acesta fiind convins că singura soluție la noianul de anomalii prezente, nu poate fi decât chirurgicală. Am un profund respect pentru medicii …

Ecografia și importanța ei în examinarea umărului

Dr. Gavrilă Umăr

Neîndoielnic că examenul clinic este și va rămâne un principiu de bază în examinarea umărului. El ne permite orientarea către o anumită patologie și poate asambla într-un întreg toate informațiile obținute prin celelalte examinări paraclinice. Între acestea, se numără și ecografia de umăr. Dacă ochiul observă modificările de relief anatomic și de funcție ale umărului, ecografia (ca și alte investigații …

Care este timpul de imobilizare după rupturile de coafă rotatorie operate?

Dr. Gavrilă Umăr

Nu toate rupturile de coafă rotatorie necesită intervenţie chirurgicală. Mulţi pacienţi reuşesc să recupereze foarte bine funcţia umărului printr-un program eficient de kinetoterapie. Sunt însă situaţii când operaţia nu poate fi evitată, când durerile sunt permanente şi pentru ameliorarea lor este necesară consumarea îndelungată de medicamente antialgice, sau altiinflamatorii, când deficitul funcţional este deranjant, pacientul nemaiputând să îşi desfăşoare activităţile ...

Timpul de recuperare în rupturile de coafă rotatorie

Dr. Gavrilă Umăr

Indiferent că se operează, sau nu, rupturile de coafă rotatorie necesită un timp de recuperare îndelungat, impus de procesele locale reparatorii şi de induranţa la durere a fiecărui pacient. În cazurile ce nu necesită intervenţie chirurgicală, recuperarea începe precoce, pe când în cele ce presupun reinserţia tendonului, aceasta este amânată cu 4-6 săptămâni. Din experienţa mea (ca şi pacient cu …

Tratamentul artroscopic al luxațiilor de umăr

Dr. Gavrilă Umăr

Luxația de umăr este o patologie caracterizată prin ieșirea oaselor din articulație. Aceasta se produce datorită ruperii unui inel cartilaginos, numit labrum ce îmbracă asemenea unui manșon capul humeral (vezi articolul: Ce este labrumul articular). Detașarea acestuia se poate produce cu sau fără un fragment de os. De multe ori, după primul episod, după reducerea luxației (adică repunerea capetelor osoase ...

Când se operează luxațiile de umăr

Dr. Gavrilă Umăr

Luxația umărului apare în urma unui traumatism suficient de puternic încât să rupă structurile capsulo-ligamentare ce asigură stabilitatea articulară. În această situație integritatea osoasă este păstrată, dar capetele articulare ies din locașul lor. De obicei durerea și impotența funcțională asociate, sunt atât de severe încât pacientul se prezintă de urgență la camera de gardă unde se face reducerea luxației (de ...

Ce este labrumul articular?

Dr. Gavrilă Umăr

Articulația umărului este cea mai mobilă articulație a corpului. Această mobilitate, necesară activităților profesionale și sportive specifice rasei umane, este posibilă datorită unei asimetrii inteligent programate între oasele ce alcătuiesc articulația umărului. În mod schematic această articulație este alcătuită dintr-o scobitură în omoplat numită cavitate glenoidială și capul rotund al humerusului. Mobilitatea crescută a umărului se datorează asimetriei dintre diametrele ...

Tehnici de protejare a articulaţiei umărului

Dr. Gavrilă Umăr

Multe activităţi sportive sau chiar casnice presupun mişcări ale braţului deasupra capului. Aceste mişcări repetitive şi cu un grad variabil de agresivitate, pot duce în timp la apariţia unor leziuni la nivelul umărului: rupturi de coafă rotatorie, impingement subacromial, bursite, luxaţii etc. Există câteva măsuri simple, care respectate pot face ca aceste neplăceri să fie evitate sau să apară rar. ...