Cazuri clinice – Calcificare supraspinos
Calcificare supraspinos umăr stâng cu limitare cvazitotală a funcției umărului
Pacienta de 39 de ani cu calcificare de supraspinos umăr stâng veche de câțiva ani, care s-a acutizat brusc, rezistentă la toate formele de tratament conservator. Durerea atroce limita funcția umărului care era practic imobil.
Înainte de operație



La 2 săptămâni postoperator


Te doare umărul sau cotul?
Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament
Programează-te acum!Calcificare supraspinos umăr drept
Pacient de 40 de ani, cu calcificare de supraspinos umăr drept veche de câțiva ani, care s-a acutizat brusc în urma unui efort fizic (pacientul lucreaza în construcții și depune efort fizic intens).
Durerea a fost atât de paralizantă și de rezistentă la tratamentul conservator, că îl împiedica să doarmă noaptea sau să mobilizeze umărul. La 3 saptămâni după operație era complet integrat în activitatea sa, putându-și efectua fără probleme toate sarcinile de serviciu.
Înainte de operație

Postoperator, la o lună



Aspectul inciziei


Calcificare de mușchi supraspinos stâng

Calcificarea de mușchi supraspinos
Pacienta de 60 de ani cu calcificare mare în mușchiul supraspinos, cu simptomatologie veche de câțiva ani (dureri la nivelul umărului stâng), dar acutizată în ultimele luni și fără remisiune la tratament conservator.
Preoperator abducția era limitată la 35 de grade și anteducția la 45 de grade. S-a practicat artroscopic evacuarea calcificării și decompresia subacromială.
Evoluția postoperatorie a fost foarte bună.
Preoperator


Aspect postoperator


Calcificare de supraspinos drept și Impingement subacromial drept
Pacientă de 37 ani, diagnosticată cu calcificare de supraspinos şi impingement subacromial, s-a prezentat la consultul medical cu durere severă a umărului drept fără ameliorare la tratament conservator și cu limitarea importantă a mobilităţii umărului. A fost tratată artroscopic cu rezultate foarte bune.
Înainte de operație


După operație


Calcificare de muşchi supraspinos drept
Un pacient de 46 ani cu calcificare de mușchi supraspinos drept avea o suferinţă îndelungată, rezistentă la tratamentul conservator. Preoperator, la examenul clinic s-a observat o limitare marcată a funcţiei membrului superior drept. A fost operat, evacuându-se calcificarea sub control artroscopic.
Aspect preoperator


Aspect postoperator


Calcificare de supraspinos umăr stâng
Pacientă de peste 40 de ani cu calcificare de muşchi supraspinos bilateral, cu dureri atroce la nivelul umărului stâng, rezistente la tratamentul conservator mai multe luni. S-a efectuat o intervenţie artroscopică de evacuare a calcificării.

Aspect preoperator


Postoperator la aproximativ o lună de zile



Calcificare de muşchi supraspinos drept
Pacientă cunoscută cu calcificări multiple de muşchi supraspinos drept, cu durere severă la nivelul umărului ce a încercat timp de mai mult de un an diferite proceduri de fizioterapie, fără rezultat. I s-a efectuat artroscopic ablaţia calcificărilor. Evoluţia a fost extreme de favorabilă. Deoarece muşchiul suprapsinos era suferind, s-au efectuat infiltraţii.
Aspect preoperator



La câteva ore postoperator


La 2 săptămâni postoperator




Tendinopatie calcificantă
Pacient de 46 de ani cu tendinoaptie calcificantă umăr drept, ce acuza durere şi impotenţă funcţională de mai multe luni, rezistente la tratamentul conservator. S-a practicat artroscopic evacuarea calcificării, care era imensă. În tendon a rămas o cavitate ce a fost suturată cu ajutorul unor ancore. A fost imobilizat in orteza de umăr pentru protecţia suturii 5 săptămâni, având voie doar mişcări pasive ale umărului.
Aspect preoperator




Aspect la 2 luni postoperator



Tendinopatie calcificantă
Pacientă de 60 de ani cu tendinopatie calcificantă, a cărei simptomatologie nu a cedat după mai multe luni de tratament conservator. S-a practicat artroscopic evacuarea calcificării.
Aspect preoperator


Aspect postoperator


