Articulaţia acromio-claviculară (A-C) este formată la unirea dintre claviculă şi o prelungire osoasă a omoplatului numită acromion (osul de deasupra umărului, pe care se sprijină epoletul). Disjuncţia acromio-claviculară constă în ruperea ligamentelor ce stabilizează acestă articulaţie, cu separarea secundară a celor două oase.

Disjuncţia acromio-claviculară apare ca urmare a unor traumatisme sportive (rugby, hockey, fotbal, judo, ciclism, călărie, ski etc) mecanismul fiind căderea directă pe umăr sau pe mâna întinsă. În funcţie de gradul de ruptură şi de deplasare a claviculei faţă de acromion, disjuncţiile sunt clasificate în 6 tipuri. Primele trei sunt cele mai frecvente şi presupun absenţa sau deplasarea minimă a celor două oase, celelalte trei presupun o deplasare mare.

– Durere la nivelul umărului, mai exact la nivelul articulaţiei acromio-claviculare şi dificultatea, până la imposibilitate, de a ridica braţul deasupra capului.
– În cazul apariţiei deplasării claviculei, apare o deformare caracteristică dată de ridicarea pielii de către aceasta. Acestă deformare se poate reduce relativ uşor, dar reapare imediat după ce încetăm apăsarea pe claviculă (semnul “clapei de pian”).
– Din cauza ruperii legăturii dintre claviculă şi acromion, umărul este mai căzut, deplasare care devine mult mai evidentă în momentul în care pacientul încearcă să ţină în mână o greutate mare (de exemplu, o găleată cu apă)

Acesta se pune pe baza istoricului pacientului, adică a modului în care s-a petrecut traumatismul, în urma examenului clinic şi cu ajutorul investigaţiilor imagistice:
– radiografia de umăr care arată deplasarea claviculei (deplasare care se accentuează când se ia o greutate în mână)
– RMN de umăr care arată ruptura incompletă a ligamentelor, când nu există o deplasare evidentă pe radiografie.

Tratamentul depinde de gradul disjuncției și poate fi conservator pentru primele grade și chirurgical pentru ultimele – vezi detalii

Pacientul va începe cu mobilizarea precoce a cotului şi a pumnului, precum şi cu exerciţii de tonifiere a musculaturii umărului. La început i se vor permite doar exerciţii pasive de amplitudine mai mică, iar după vindecarea ligamentelor şi scoaterea implanturilor va putea face şi mişcări active de amplitudine mai mare.