Fracturi de antebraț

Acestea sunt reprezentate de întreruperi ale contiuităţii celor două oase ce alcătuiesc antebraţul.


La nivelul antebraţului se află două oase: cubitus (ulna) şi radius, dispuse paralel. Între ele se află o membrană numită membrana interosoasă. Ulna este situată pe partea degetului mic, iar radiusul pe partea degetului mare.

La capătul proximal, mai aproape de cot, ulna este mai voluminoasă decât radiusul și se articulează cu osul braţului formând articulaţia cotului, pe când la nivelul încheieturii pumnului radiusul este mai lat decât cubitusul. Ulna este dreaptă, iar radiusul are o formă specială, de “S”, aceasta permiţând mişcările de pronosupinaţie (adică de rotaţie a mâinii cu palma în jos, respectiv în sus). Dacă ambele oase ar fi drepte atunci aceste mişcări ar fi imposibile sau extrem de limitate ca amplitudine.

În pronaţie (când palma vine în jos) radiusul se răsuceşte peste ulna, iar în supinaţie (când ţinem palma în sus), acesta se aşează lateral de ulnă.

Aspect radiologic al fracturii
ambelor oase ale antebraţului

Aceste mişcări sunt importante mai ales când efectuăm activităţi casnice, sau sportive ce presupun răsuciri ale mâinii (înşurubatul unui bec, al unui şurub, gimnastică etc.). O serie de muşchi contribuie la realizarea acestor mişcări, muşchi ce asigură mișcările de flexie și extensie ale mânii pe antebraţ. Tot pe aceste două oase şi de membrana interosoasă se prind și muşchii flexori/extensori lungi ai degetelor.

Când apar fracturi de antebraț?

Fracturile antebraţului pot apărea fie printr-un mecanism direct, cum este în fractura de apărare la o lovitură, fie prin unul indirect, ca cele când este accentuată curbura osoasă normală, de exemplu în căderile pe mână, prin smulgere sau prin compresie (în cazuri mai rare). În urma unor astfel de influențe externe pot fi afectate unul sau ambele oase ale antebraţului. Datorită întreruperii pârghiei osoase, musculatura antebraţului trage de fragmentele osoase producând scurtarea antebrațului şi o formă specifică “de baionetă”. Totodată mişcările de prono-supinaţie nu mai sunt posibile. Fracturile pot apărea la orice nivel, în acest articol le vom discuta însă pe cele care apar la mijlocul diafizei osoase.

Simptomatologia în fracturile de antebraț

• Durerea este specifică oricărei fracturi.
• Antebraţul este scurtat şi are aspect de “baionetă”.
• Apar hematoame locale, mişcări anormale în focar, cracmente şi impotenţa funcţională (nu se mai pot realiza mişcările de prono-supinaţie).
• Uneori poate fi afectat pulsul la artera radială sau pot apărea tulburări de conducere nervoasă.

Cum se pune diagnosticul în fracturile de antebraț?

Pacientul trebuie să aibă un istoric de traumatism și atunci când se adresază medicului, acesta realizează examenul clinic şi recomandă examinările paraclinice. Acestea constau în efectuarea unor radiografii de antebraţ de faţă şi de profil. De cele mai multe ori radiografia este suficientă pentru susţinerea diagnosticului, rareori fiind necesare investigaţii suplimentare.

Aspect clinic al fracturii de antebraţ

Tratamentul în fracturile de antebraț

Acesta poate fi nechirugical în fracturile fără deplasare şi constă în imobilizarea pentru 2-3 săptămâni a antebraţului într-o orteză sau aparat gipsat. Este important să se imobilizeze atât cotul, când şi încheietura pumnului, astfel încât să nu existe mişcări în focar.
De cele mai multe ori fracturile sunt cu deplasarea oaselor, necesitând intervenţia chirurgicală. Scopul acesteia este de a reface lungimea celor două oase şi forma lor anatomică (în special a radiusului).

Osteosinteza fracturilor de antebraţ cu plăci

Recuperarea postoperatorie, complicaţiile posibile și prognosticul fracturilor de antebraț

Este important să se înceapă recuperarea cât mai repede posibil, acest lucru depinzând desigur de stabilitatea focarului.
Complicațiile sunt similare cu cele din alte fracturi: infecţii, lipsa consolidării osoase (pseudartroza), calusul vicios, sindrom de compartiment etc.
Prognosticul este în general favorabil dacă intervenţia s-a efectuat cât mai rapid posibil, iar osteosinteza a fost fermă, permiţând reluarea precoce a mişcărilor.