Instabilitatea umărului reprezintă mişcarea anormală a umărului în articulaţie. Ea se datorează următoarelor cauze:

– hiperlaxitatea umărului (o mobilitate anormală a ligamentelor datorată structurii colagenului din constituţia lor şi care are cauză genetică)
– traumatismele umărului (pot fi brutale ca în luxaţii sau de intensitate mai mică, însă repetitive, ca în activităţile sportive ce solicită braţul la mişcări efectuate deasupra capului: volei, tenis, înot, determinând hiperlaxităţi ligamentare urmate de mişcări anormale în articulaţia umărului)

Prezentarea de faţă se adresează unei forme specifice, mai frecvente şi mai severe, de instabilitate a umărului, secundară traumatismelor şi anume: luxaţiile de umăr.

Articulaţia umărului, cea mai mobilă articulaţie a organismului este constituită din trei oase: scapula (omoplatul), humerusul proximal (osul braţului) şi extremitatea externă a claviculei. Capul humeral are forma unei bile şi se articulează cu o scobitură a scapulei numită glenă. Pentru a avea mobilitatea cerută de funcţia principală a membrului superior, aceea de prindere, există o discrepanţă între diametrul capului şi cel al glenei, în sensul ca acesta este mai mare decât glena.

Pentru a asigura stabilitatea unei astfel de articulaţii în jurul marginii glenoidiene există un arc cartilaginos numit labrum, care măreşte capacitatea glenei de a cuprinde capul humeral, iar o serie de ligamente şi de inserţii musculare fac posibilă mişcarea de mare amplitudine şi în siguranţă la acest nivel.

În timpul traumatismelor, cum ar fi loviturile la nivelul umărului sau cel mai frecvent căderile pe mână, apar suprasolicitări ale acestor structuri, care, peste un prag de rezistenţă se rup permiţând ieşirea din articulaţie a capului humeral, ieşire numită luxaţie. Uneori acesta este însoţită şi de fracturarea unei porţiuni a capului humeral.

Luxaţiile de umăr se împart în luxaţii: antero-interne (cele mai frecvente, în 95% din cazuri), posterioare şi inferioare. Acestea se produc prin căderi pe umăr, pe mână sau pe cot cu braţul ridicat la 90 de grade.

În luxaţia antero-internă se rupe marginea anterioară a labrumului (aşa numita leziune Bankart, după numele celui care a descris-o). Uneori se detaşează şi o porţiune din marginea osoasă a glenei (leziune numită Bankart osos). Prin această breşă capul humeral iese din articulaţie şi dacă nu este tratată la timp va constitui o cauză a luxaţiilor repetate sau recidivante.

În luxaţiile antero-interne pacientul prezintă durere şi o poziţie antalgică caracteristică, de “umăr umil”. Acesta constă în aplecarea în faţă a umărului afectat, dureros şi susţinerea antebraţului de partea bolnavă de către mâna sănătoasă.

La inspecţie se constată un semn tipic pentru luxaţie, “umărul în epolet”. În mod normal, relieful umărului este conturat de prezenţa muşchiului deltoid ce acoperă lateral articulaţia. În momentul luxaţiei, capul humeral coboară, regiunea luând o formă pătrăţoasă datorită prezenţei sub piele a marginii scapulei. Braţul apare totodată scurtat şi rotat extern cu cotul depărtat de trunchi. La încercarea de a apropia braţul de corp, acesta revine la poziţia iniţială.

La palpare se simte lipsa capului humeral din cavitatea glenoidiană, care însă este prezent anterior sub muşchi sau în axilă.

Se pune pe baza examenului clinic asociat cu examenul radiologic.

Radiografiile de umăr (de faţă şi de profil) tranşează diagnosticul specificând poziţionarea capului humeral faţă de glenă. Ȋn luxaţiile antero-interne acesta este situat anterior şi inferior.

RMN de umăr este foarte utilă în luxaţiile recidivante (care se repetă), pentru a aprecia gradul de rupere a părţilor moi (labrum şi muşchi) în vederea tratamentului chirugical.

CT de umăr este necesar când există fracturi ale capului humeral sau ale marginii anterioare ale glenei.

Luxaţiile pot produce câteva complicaţii:

– osoase: prin fracturarea capului humeral şi/sau a glenei
– nervoase: prin întinderea nervilor care alcătuiesc plexul brahial responsabil de inervaţia membrului superior
– vasculare: prin compresiunea de către capul luxat a unui vas sau chiar prin ruperea acestuia

Luxaţia este o urgenţă! Primul pas este reducerea luxației. Pentru luxațiile acute la care capul humeral s-a repus rapid în articulație tratamentul este ortopedic. Luxațiile netratate la timp, cele însoțite de fracturi și cele recidivante au nevoie de tratament chirurgical – vezi detalii

Este foarte bun la pacienţii la care reducerea luxaţiei se face imediat, sunt imobilizaţi în orteză un timp suficient pentru vindecarea leziunilor şi care urmează protocolul postoperator adecvat.

Întoarcerea la activităţile sportive anterioare nu se poate face mai rapid de 6 luni de la intervenţie.