Leziunea Hill-Sachs

Mobilitatea ridicată a articulaţiei umărului este posibilă datorită unor particularităţi anatomice a componentelor osoase care intră în alcătuirea ei, capul humeral ce este rotund și cu un diametru mai mare şi o scobitură de pe omoplat numită glenă ce are un diametru mai mic. Datorită acestei mobilităţi crescute suntem capabili să realizăm o gamă largă de mişcări specific umane, atât în cadrul diferitelor profesii, cât şi în activităţile sportive.

Reversul medaliei este că această articulaţie poate fi mai uşor expusă la traumatisme. Una din consecinţele traumelor de la nivelul umărului este luxaţia, adică ieşirea capului humeral (osul braţului) din articulaţie. În momentul în care are loc această deplasare, capul humeral se ciocneşte de marginea glenei, care lasă pe acesta o depresiune, o fractură. Dacă luxaţia a avut loc anterior (ca în majoritatea cazurilor), fractura este poziţionată postero-lateral şi poartă numele de fractură Hill-Sachs purtând numele celor care în urmă cu mai multe decenii au descris această leziune.

Incidenţa acestei leziuni în populaţia celor care au suferit o luxaţie de umăr este între 40-90%, iar în cazul instabilităţilor articulare (umăr care se luxează mereu) poate ajunge până la 100%. Gradul de adâncime poate de asemenea varia. Cu cât este mai adâncă cu atât poate crea condiţiile unei instabilităţi, adică unei reluxări şi de asemenea poate determina blocarea capului humeral la nivelul glenei cu imposibilitatea reducerii ortopedice a acestuia.

Fiind o leziune cu dimensiuni variabile, care de multe ori nu are o simptomatologie clinică, diagnosticul acestei leziuni se pune cu ajutorul unor investigaţii paraclinice, investigaţii necesare şi pentru aprecierea altor leziuni asociate:

– radiografii de umăr
– echografie
– tomografie computerizată,
– RMN
– artroscopie de umăr

Tratamentul acestei leziuni se face doar dacă are un răsunet funcțional şi clinic: reluxări şi blocări ale articulaţiei luxate. Se ţine cont de vârsta pacientului, de nivelul de activitate desfăşurat, de mărimea defectului, precum şi de patologia asociată. În funcţie de toţi aceşti parametrii se alege soluţia chirugicală optimă.