O luxaţie devine cronică dacă a trecut mai mult de o lună şi nu a fost redusă. Apare rar, se poate întâmpla din diverse cauze, însă cel mai des se datorează neglijenţei pacientului, care este de obicei în vârstă, nu are dureri foarte mari şi se prezintă la medic după o perioadă îndelungată. În plus, în timpul luxaţiei se produce o impresiune a capului humeral, care poate agăţa marginea glenei, împiedicând revenirea la loc a acesteia și consecutiv reducerea luxaţiei.

Ȋn această situaţie reducerea ortopedică fără operaţie este o raritate, deoarece în cavitatea articulară s-a format ţesut fibros care blochează repoziţionarea capetelor osoase, iar tendoanele şi părţile moi din jurul acestora s-au contractat împiedicându-le mobilizarea. La persoanele în vârstă mai există şi riscul ca încercând intempestiv reducerea ortopedică, să se rupă un vas sclerozat şi retractat, situaţie care poate pune în pericol viabilitatea membrului respectiv sau chiar viaţa pacientului.

Dacă sub mobilizare blândă nu se reduce luxaţia, se recurge la intervenţia chirugicală. Se deschide articulaţia curăţând-o de ţesutul fibros format, se reduce luxaţia şi se fixează cu ajutorul unor bloşe sau şuruburi, care fixează oasele componente ale articulaţiei.

Se imobilizează umărul până la scoaterea materialelor, adică 3-4 săptămâni, timp în care părţile moi se vindecă asigurând stabilitatea articulară. După extragere se începe un program de recuperare pentru refacerea mobilităţii articulare.

Dacă defectul osos al capului humeral este mare, se recurge la plombarea sa cu o grefă care să-i asigure refacerea formei sale sferice sau se coase în defect unul din muşchii adiacenţi, care să împiedice reluxarea.
Trebuie reţinut că rezultatele funcţionale în luxaţia de umăr neglijată sunt mult mai slabe ca în cazul unei luxaţii recente, tratată prompt.