Anestezia regională

Dr. Gavrilă Medical

Pentru foarte mulţi pacienţi anestezia, în special anestezia generală, reprezintă o procedură mult mai traumatică decât intervenţia chirurgicală în sine. Unii sunt speriaţi de-a dreptul, întrebându-se dacă se vor mai trezi sau nu după ce au fost intubaţi.

Trebuie ştiut că odată cu descoperirea anestezicelor şi cu evoluţia acestei specialități medicale (anestezia), chirurgia a putut să se dezvolte şi să ajungă la performanţe de neconceput în epoca anterioară. Unele intervenţii se pot realiza cu anestezie locală, altele cu rahi-anestezie (absenţa sensibilităţii şi tonusului motor de la nivelul mijlocului în jos pe membrele inferioare), altele cu anestezie generală (pacientul fiind într-o stare de inconştienţă indusă).

Anestezia regională presupune abolirea temporară a sensibilităţii şi tonusului muscular pe un membru sau segment, pe care se operează. În cazul anumitor intervenții la umăr sau membru superior se poate administra injectabil o substanţă la nivelul unor pachete nervoase care inervează membrul superior, obţinându-se o situaţie în care pacientul poate fi operat, însă rămâne conştient. În plus, nu este necesară detubarea şi urmărirea postoperatorie într-o camera de reanimare, pacientul putând fi transferat imediat la salon.

Avantajele acestui tip de anestezie constau în durata destul de mare (12 ore) și un confort postoperator al durerii mult mai bun. O serie de proceduri la nivelul membrului superior (artroscopii, osteosinteza unor fracturi) se pot realiza astfel cu o complianţă crescută din partea pacienţilor.