Osteoporoza
Dacă multă vreme afecţiunea a fost considerată o caracteristică normală a vârstnicului, actualmente este încadrată la categoria boli. Osteoporoza înseamnă literal “os poros” şi este caracterizată prin pierderea densităţii osoase care are ca urmare o scădere a rezistenţei acestuia şi o predispoziție la fracturi.

a) aspectul ţesutului osos în osul normal; b) în osul osteoporotic
Datorită legăturii dintre activitatea hormonală şi densitatea osoasă, femeile după menopauză sunt mai afectate decât bărbaţii.
Patogenie
Până la vârsta de 30 de ani organismul acumulează calciu în oase. După această vârstă începe să se piardă din masa osoasă. Pierderea osoasă este accelerată după menopauză (disfuncţia ovariană duce la scăderea cantităţii de estrogeni care stimulează fixarea calciului în oase). Totodată sarcinile scad cantitatea de calciu osos, necesitând suplimentarea lui în alimentaţie. Ṭinând cont de acestă evoluţie normală a osului este important să avem o rezervă adecvată de calciu pănă la 30-35 de ani, pentru “a avea de unde să pierdem”. Ca rezultat a scăderii densităţii osoase, la vârstnici în special, apar fracturi la traumatisme relativ minime. Cele mai expuse oase sunt: vertebrele (care se tasează – fractura prin tasare este cea mai frecventă din osteoporoză şi este adesea nesesizabilă, nedureroasă- de aceea bătrânii sunt mai mici de statură şi cocoşaţi), pumnul (cădere din picioare pe mână), şoldul (cădere din picioare pe şold) şi umărul (cădere pe umăr).

Evoluţia efectelor osteoporozei
Epidemiologie
După vârsta de 50 de ani, aproximativ jumătate din femei şi un sfert din bărbaţi sunt afectaţi în grade variabile de osteoporoză. Ȋn România sunt la ora actuală 1,5 milioane de bolnavi de osteoporoză.
Factorii de risc
• femeile
• vârsta peste 65 de ani
• tratamentul cu corticoizi
• alimentaţia deficitară în calciu sau care nu asigură fixarea acestuia adecvată în oase
• exerciţiu fizic insuficient
• greutate corporală mică
Diagnosticul osteoporozei
Examenul clinic nu evidenţiază modificările decât tardiv (scăderea în înălţine şi o serie de dureri nesistematizate la nivelul spatelui).
Analiza sângelui este normală (valoare calciului din sânge fiind normală; în osteoporoză modificându-se ţesătura internă a osului).
Radiografia este utilă în fracturi, dar nu evidenţiază osteoporoza decât în stadii avansate.

Fractura de col chirurgical de humerus la pacientul în vârstă
Densitometria este singura metodă prin care se poate pune diagnosticul de osteoporoză. Ea analizează structura internă a osului şi se poate face în mai multe moduri:
• tomografia computerizată cantitativă este o metodă scumpă şi greu accesibilă
• absorţiometria duală (DEXA) reprezintă standardul în diagnosticul şi urmărirea eficienţei tratamentului. Acesta constă într-o examinare radiologică folosind doze mici de iradiere a unor regiuni ale corpului: şoldul, coloana vertebrală sau ambele. Ea măsoare indici specifici, cum ar fi scorul T. Diagnosticul de osteoporoză se pune când scorul T este mai mic sau egal cu 2,5, iar de osteopenie când acest scor este între -1 şi -2,5
• densitometria ultrasonică reprezintă o variantă de ecografie osoasă. Nu este iradiantă şi are un cost incomparabil mai mic ca precedenta investigaţie. Ea măsoară densitatea şi calitatea osului permiţând evaluarea riscului de fractură. Nu permite însă şi urmărirea eficienţei tratamentului. Nefiind la fel de precisă, este necesară coloborarea datelor ei cu cele obţinute la DEXA

Tratament
Baza tratamentului o constituie prevenţia şi constă în schimbarea stitului de viaţă. Adevăratul tratament al osteoporozei se face la tinereţe, nu la vârste înaintate când au apărut fracturile. Se spune că suntem hrăniţi de industria alimentară care nu se prea îngrijeşte de sănătatea noastră şi trataţi de industria farmaceutică care nu se îngrijeşte de alimentaţia noastră.
1. Activitatea fizică este necesară pentru a preveni eficient osteoporoza şi pentru a-i scădea efectele este necesară o viaţă activă. Nu orice formă de activitate previne osteoporoza, de exemplu activităţile de rutină casnice sau cele de serviciu nu ne sunt folositoare. In schimb, sporturile și mai ales cele care presupun sărituri sunt extrem de eficiente: volei, baschet, săritul corzii, alergatul sau mersul rapid. Este mult mai bine să renunţi la o masă într-o zi decât să renunţi la a face sport. De asemenea sunt foarte utile exerciţiile de extensie a colonei vertebrale care scad frecvenţa fracturilor vertebrale indiferent de medicaţia folosită.

2. Aportul alimentar de calciu şi vitamina D.
Preventiv, o dietă corespunzătoare în calciu şi o biodisponibilitate bună a acestuia, ne asigură rezerva necesară de calciu pentru a avea de unde să pierdem sau pentru a încetini pierderile osoase. Contrar concepţiei foarte largi răspândite, o dietă prea bogată în produse de origine animală (carne, lapte, brânză, ouă) care are o concentraţie de calciu ridicată, nu va avea efectele scontate. Produşii rezultaţi în urma digestiei acestor alimente vor acidifia organismul necesitând tamponarea lor prin scoaterea calciului din oase. O dietă de tip moderat vegetarian va avea efecte mult mai benefice asupra fixării calciului din oase. Tratamentul alimentar pentru cineva interesat în adoptarea unei diete adecvate trebuie făcut apelând la un nutriţionist (ex. cereale integrale, seminţe de susan, mas, nuci, soia, linte, brocoli, tofu). Aportul de vitamina D se face expunând faţa şi mâinile la soare. Vitamina D este responsabilă de fixarea calciului în oase.
Tratamentul se face zilnic cu o doză de 1000 mg Calciu (2comprimate/zi) şi o 1comprimat de vitamina α D3.
3. Prevenţia căderilor
Pacientul vârstnic care face o fractură de pumn sau de şold suferă de obicei un traumatism prin cădere, cel mai adesea în casă. Scăderea acuităţii vizuale, coroborată cu reflexe scăzute şi un tonus muscular slab duce la împiedicarea sau alunecarea sa. O serie de măsuri sunt necesare pentru a scădea frecvenţa acestor căderi:
• iluminatul: poziţionarea întrerupătoarelor la îndemână și asigurarea unui iluminat de veghe corespunzător
• asigurarea unor spaţii locative aerisite, fără podele alunecoase, praguri, covoare uzate, îndepărtarea unor articole de mobilier pentru a asigura accesul uşor la dependinţele de necesitate; prezenţa de balustrade, rafturi la îndemână
• amenajarea băilor şi bucătăriilor prin evitarea gresiei lucioase, poziţionarea de mânere la cabina de duş sau la cadă
• prezenţa unui mobilier adecvat cu scaune şi pat cu mâner adaptat înălţimii pacientului
• ataşarea de perniţe protectoare în dreptul şoldurilor
• tratamentul afecţiunilor care pot duce la pierderea cunoştinţei sau la scăderea acuităţii vizuale (eventual prezenţa unui însoţitor)
• activitatea fizică regulată pentru refacerea reflexelor şi tonifierea musculaturii
• investigarea periodică (anuală) pentru osteoporoză şi tratament adecvat

a) exerciţiile pentru mentinerea tonusului muscular şi a echilibrului sunt benefice pentru prevenţia căderilor; b) tratamentul medicamentos
4. Tratamentul medicamentos
• se face doar după consultul de specialitate şi la recomandarea medicului.
• tratamentul estrogenic, de substituţie hormonală pentru femeile aflate la menopauză. Acest tratament se ia doar la și sub supraveghere medicală, deoarece estrogenii pot creşte riscul de cancer mamar.
• modulatorii selectivi de receptori estrogenic. Au fost concepuţi pentru a beneficia de avantajele primei terapii, dar scând riscurile de apariţie de cancer de sân.
• calcitonina se administrează sub formă de spray-uri nazale fiind utilă în tratamentul fracturilor vertebrale dureroase.
• parathormonul este un tratament foarte scump având rolul de a creşte masa osoasă şi a scădea riscul de fractură.
• bifosfonaţii: acţionează asupra osteoclastului, aceea celulă responsabilă cu resorpţia osoasă încetinindu-i activitatea.
Te doare umărul sau cotul?
Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament
Programează-te acum!