Tratament în bursita olecraniană (cotul studentului)

Acesta poate fi nechirurgical sau chirurgical în funcţie de răspunsul afecţiunii la medicaţie şi repaus.

1. Tratamentul ortopedic în bursita olecraniană

– imobilizarea cotului într-o atelă pentru 10-14 zile pentru a asigura repausul local şi împiedicarea formării unei noi cantităţi de lichid la nivelul bursei Același efect se poate obține și cu aplicarea unor benzi adezive.
– aplicaţii locale cu gheaţă (reprize de 15 minute cu repaus de o oră între ele), timp de câteva zile (nu se pune punga cu gheaţă direct pe piele, ci învelită într-un prosop subţire, pentru a nu face o degerătură)
– antiinflamatoare aplicate local sub formă de unguente sau administrate oral timp de 7 zile
– extragerea cantităţii de fluid din bursă şi injectarea de cortizon local (cu efect antiinflamator mai puternic decât în administrarea sistemică)
– antibiotic în caz de infecţie, ghidat de rezultatul obţinut la laborator din eşantionul de puroi recoltat din bursă

tratament bursită olecraniană

Puncţie aspirativă a colecţiei din bursa inflamată

Aplicarea unor benzi adezive la nivelul cotului

2. Tratamentul chirurgical în bursita olecraniană

Se impune în bursele rezistente la tratamentul antemenţionat. Spitalizarea este de o zi, se practică excizia întregii colecţi şi imobilizarea cotului pentru 10-14 zile în atelă cu scopul de a preveni recidiva. În cazul unei burse infectate pacientul va continua tratamentul antibiotic acasă conform indicaţiilor medicului.

Recuperare

În cazul tratamentului ortopedic, după scoaterea gipsului se începe mobilizarea cotului prin exerciții specifice.

În cazul intervenţiei chirugicale, plaga operatorie se pansează la două zile, iar firele se scot la 2 săptămâni. După înlăturarea atelei gipsate se reia mobilitatea cotului care duce în majoritatea cazurilor la refacerea normală a mobilităţii articulare. Rareori este necesar ca pacientul să apeleze la un serviciu specializat de kinetoterapie.

Te doare cotul?

Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament

Programează-te acum!