1. Măsuri cu caracter general:

– repausul umărului (imobilizarea într-o eşarfă sau orteză)
– tratament nesteroidiant (Diclofenac, Ibuprofen, Ketonal, Flamexin etc.)
– aplicaţii locale cu gheaţă sau de perniţe calde
– infiltraţii în zona respectivă, subacromial de corticoizi (Dexametazonă, Diprophos).

Principalul reproş al acestei terapii este că trece calcificarea din faza resorbtivă într-o fază dormantă. Simptomatologia dispare sau se ameliorează, însă calcificarea persistă putând declanşa sindromul dureros cu altă ocazie.

2. Fizioterapie

O serie de proceduri au ca scop dispersia granulelor de calciu şi stimularea vascularizaţiei care să ajute la vindecarea leziunii, precum şi la reducerea spasmului muscular: terapia cu ultrasunete, stimularea electrică transcutanată nervoasă.

3. Lavajul percutan se face prin introducerea unui ac în calcificare şi apoi pe acesta a unei cantităţi de ser fiziologic care să determine fragmentarea depozitului permiţând resorbţia vasculară secundară a acestuia.

Este indicat când:

– durerea este severă şi împiedică activităţile zilnice
– simptomatologia tinde să se agraveze
– nu apar ameliorări după tratamentul conservator (mai sus prezentat)

Constă în evacuarea formaţiunii calcare. Acesta se poate face clasic deschis sau artroscopic. Tehnica artroscopică este cea mai elegantă, este miniinvazivă (câteva cicatrici de 1 cm), protejează ţesuturile înconjurătoare, permiţând o recuperare rapidă.

Constă în kinetoterapie; se face în centre specializate şi are ca scop refacerea forţei musculare cu reintegrarea ulterioară socială a pacientului.