Consilierea preoperatorie în rupturile de coafă a rotatorilor

Dr. GavrilăUmăr

Un aspect foarte important al tratamentului chirurgical în rupturile de coafă a rotatorilor îl reprezintă consilierea preoperatorie, deoarece reușita depinde atât de abilitățile medicului curant cât și de colaborarea cu pacientul. 50% din rupturi de coafă se lărgesc cu timpul, devenind tot mai simptomatice, ceea ce avertizează pacientul cu privire la necesitatea unei intervenții. Dacă o leziune devine ireparabilă, va dezvolta artropatie (artroza secundară unei mecanici articulare deficitare).

Suturile rupturilor de coafă a rotatorilor se pot realiza atât prin intervenție deschisă, cât și artroscopic, avantajul ultimei proceduri fiind caracterul minim-invazivității, operația efectuându-se prin niște orificii mici de circa 0,5 cm, ceea ce protejează mușchiul deltoid de traume și permite recuperarea acestuia mai rapidă. Rata de succes în cazul suturilor artroscopice este similară cu cea obținută prin chirurgie deschisă. Morbiditatea locală este mult mai mică în urma artroscopiei, însă pacientul poate avea dureri, ceea ce presupune să i se administreze antialgice postoperator.

Vindecarea este un proces de durată, primele 6 săptămâni fiind cruciale de aceea pacientul va trebui să poarte timp de 6 săptămâni (zi și noapte) o orteză de umăr cu o pernă de abducție care să-i protejeze sutura. În fiecare zi o va da jos pentru a mobiliza activ cotul și umărul, atât cât i s-a indicat de către medicul curant.

Scopul intervenției este în primul rând să amelioreze durerea, câștigarea forței și a mobilității reprezentând un bonus și poate dura uneori multe luni (chiar un an de zile). De multe ori redobândirea capacității de îngrijire personală (îmbrăcat, spălat, pieptănat, etc) este maximul care se poate obține.

Un adevăr mai puțin mediatizat este că și în cele mai performante centre, cu cei mai specializați chirurgic, statistic, rata de succes este de 85-90%, în 10% din cazuri sunt șanse ca lucrurile să nu se îmbunătățească, dar există și un procent, (din fericire mic), de 1% în care evoluția nu este favorabilă!

Se poate întâmpla ca sutura să nu țină și mușchiul să se rupă din nou, situație cu atât mai probabilă cu cât ruptura inițială a fost mai mare. Orice modificare de simptomatologie trebuie semnalată pentru a putea fi investigată.

Cred că aceste informații sunt importante pentru ca pacientul să nu aibă așteptări false și să înțeleagă procesul prin care va trece, ceea ce îl va face cu mult mai cooperant postoperator. Una peste alta, rezultatele sunt bune, oferind suficient suport  științific pentru a trata această afecțiune.

Te doare umărul?

Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament

Programează-te acum!