Trebuie să mă operez dacă RMN-ul arată leziuni ale mușchilor coafei rotatorilor?

Dr. Gavrilă Umăr

Nu de puține ori, vin la cabinet pacienți cu examene imagistice ce descriu în detaliu leziuni, care mai de care mai variate, ale structurilor ce alcătuiesc umărul. Astfel sunt prezentate rupturi ligamentare, musculare și osoase care sperie pacientul, acesta fiind convins că singura soluție la noianul de anomalii prezente, nu poate fi decât chirurgicală.

Am un profund respect pentru medicii radiologi și evit pe cât posibil să mă rezum doar la a mă uita pe un RMN, sau pe o echografie, fără să citesc interpretarea specialiștilor; consider obligatorie analiza raportului, deseori extrem de detaliat, al acestora.  Spre deosebire de ei, noi clinicienii beneficiem însă de un atu, trișăm ca să zic așa. Avem acces la pacient, acesta oferindu-ne informații suplimentare, imposibil de obținut doar imagistic.

Nici o investigație, indiferent cât de sofisticată ar fi, nu  va reuși să înlocuiască examenul clinic și anamneza. Nu de puține ori, leziuni reale, foarte bine descrise imagistic, dar vechi, nu se traduc printr-o disjuncție funcțională severă, sau printr-o simptomatologie dureroasă.  Informațiile utile imagistice trebuie coroborate cu celelalte pentru a vedea întregul. Astfel că sunt pacienți cu leziuni de coafă rotatorie care nu au dureri semnificative și nici o limitare articulară notabilă . Aceștia pot beneficia mai degrabă de un tratament conservator, (sau doar de o anumită protecție articulară), intervenția chirurgicală rămânând doar o opțiune de rezervă în cazul în care acesta eșuează, iar simptomatologia devine mai zgomotoasă.

Un pacient convins că nu trebuie să se opereze, nu trebuie să se simtă ”descurajat” că nu se operează. Doar un mic procent din pacienți are cu adevărat nevoie de intervenție chirurgicală. Majoritatea obțin rezultate foarte bune doar prin procedee conservatorii, cum sunt fizioterapia, kinetoterapia etc.

Te doare umărul?

Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament

Programează-te acum!