Omartroza

Omartroza reprezintă artroza articulaţiei umărului. Artroza este o boală degenerativă care poate afecta toate articulaţiile corpului, dar în special articulaţiile cel mai des solicitate: genunchi (gonartroză), şoldurile (coxartroză), coloana vetebrală (spondilartroză), umăr (omartroză) şi articulaţiile degetelor.
Elementul definitoriu îl reprezintă distrugerea cartilajului articular, distrugere care atrage după sine şi afectarea celorlalte componente ale articulaţiei. Femeile sunt mai frecvent afectate de această boală decât bărbăţii.

a) aspect normal al cartilajului articular al umărului; b) cartilaj degenerat

Patogenie

Cartilajul articular reprezintă învelişul capetelor articulare şi este constituit din celule numite condrocite, ce secretă o reţea de fibre de colagen în ochiurile cărora se află proteine şi proteoglicani (zaharuri) care au proprietatea de a reţine o cantitate mare de apă.
Un cartilaj normal, sănătos este lucios şi neted îndeplinind datorită însuşirilor componentelor care îl alcătuiesc cele două funcţii majore ale sale: de alunecare şi de amortizare a şocurilor (datorită capacităţii de absorbţie a apei de către proteoglicani – peste 90%).
Condrocitele asigură permanenta reînnoire a substanţelor care-l alcătuiesc, însă cu vârsta scade atât numărul cât şi capacitatea acestora de a repara defectele produse. Ȋn plus, cartilajul articular nu este vascularizat şi se hrăneşte prin imbibiţie, de aceea după o distrugere semnificativă a acestuia, nu mai are loc o vindecare şi o refacere calitativ asemănătoare cu cea iniţială.

Vizualizarea distrugerii complete a cartilajului articular

Când apare un dezechilibru între producerea (scăderea numărului şi calităţii condrocitelor sau lipsa substanţelor care alcătuiesc cartilajul) şi distrugerea componentelor cartilaginoase (traumatisme sau acţiunea unor enzime) cartilajul îşi pierde calităţile devenind rugos, casant şi se distruge expunând osul de sub el. Acesta, în timp, se deformează producâd aspectele caracteristice bolii avansate.

Cauze

Cauze generale (care determină scăderea calităţii cartilajului):

• ereditatea
• tulburările endocrine
• tulburările de nutriţie

Cauze locale (care suprasolicită cartilajul):

• traumatismele
• obezitatea
• scăderea masei musculare

Manifestarea bolii

1. durerea articulară care are trei faze caracteristice:

a) iniţială la debutul mişcării
b) ameliorarea ei cu mişcarea
c) durere ce blochează mişcarea impunând repausul (în gonartroză pacientul simpte că i se înmoaie genunchii)

Durerea din artroze este meteorosensibilă (este accentuată de vremea umedă şi rece )
2. redoarea articulară (scăderea mobilităţii articulare)
3. ankiloza (pierderea mobilităţii articulare)

Aspecte clinice


• mărirea de volum a articulaţiei
• deformarea ei în stadiile avansate
• cracmente (pocnete însoţite de durere la mobilizare)

Durerea ankilozantă reprezintă simptomul dominant în artroza umărului.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza:

• istoricului bolii
• a manifestărilor clinice
• a radiografiei articulaţiei respective care pune în evidenţă gradul de uzură a cartilajului

a) radiografie de umăr în incidenţă antero-posterioară cu evidenţierea semnelor radiologice clasice de artroză; b) aspect artroscopic cu evidenţierea distrugerii cartilajului articular

Impactul social şi economic

Artroza este o boală extrem de frecventă și odată cu creşterea speranţei de viaţă şi implicit a segmentului de populaţie în vârstă, răspândirea ei în populaţie este în continuă creştere. Circa 5% din populaţie suferă de artroză peste vârsta de 30 de ani. Ȋntre 30-60 de ani frecvența este de 10-50%. Artroza alterează capacitatea de muncă fiind o cauză de pensionare, presupune costuri medicale crescute (medicamente, intervenţii chirurgicale, îngrijire postoperatorie, lipsa recuperării şi nu în ultimul rând alterarea calității vieţii personei afectate.

Tratament

Tratamentul artrozei este plurifactorial, adresându-se tuturor cauzelor care produc acestă boală:

1. regimul de viaţă cuprinde totalitatea măsurilor de prevenire a bolii şi de protecţie a articulaţiilor, adevărata ţintă a tratamentului artrozei
-dietă corespunzătoare
-scăderea în greutate
-evitarea ridicării sau transportului de greutăţi mari
-sport pentru menţinerea unui tonus muscular adecvat

2. medicaţie împotriva durerii şi inflamaţiei (oral sau injectabil)

3. medicaţie care să ajute refacerea cartilajului articular
-suplimente articulare
-infiltraţii cu soluţii vâscoelastice

4. tratamente adjuvante: balneoterapia, kinetoterapia, fizioterapia, masajul medical

5. intervenţia chirurgicală (protezarea prin care se înlocuieşte total sau parţial suprafaţa articulară bolnavă)

Artroplastie de umăr pentru omartroză

Te doare umărul sau cotul?

Te poți programa pentru o consultație de specialitate în vederea diagnosticării și începerii programului tău personalizat de tratament

Programează-te acum!