Sub tratament conservator evoluţia este favorabilă în 80-95% din cazuri.

– repausul articular (evitarea mişcărilor sau a activităţilor care provoacă durere)
– câteva zile de aplicaţii locale cu gheaţă (reprize de 15 minute alternând cu o oră pauză)
– folosirea de antiinflamatorii locale şi sistemice; se pot folosi topice locale sau chiar injecţii cu cortizon în zona de maximă durere pentru controlul inflamaţiei (nu trebuie să se depășească 3 injecţii pe an)
– punerea de orteze de cot (ca cea din imagine) la 2 degete de epicondilul extern (de zona dureroasă), ce are drept scop crearea unui nou punct de sprijin pentru tendon, permiţând vindecarea inserţiei osoase a acestuia.
– fizioterapia (folosirea de curenţi cu diferite frecvenţe sau terapia cu ultrasunete) care au ca scop stimularea vindecării musculare
– kinetoterapia (efectuarea de exerciţii fizice cu o minge de cauciuc, care au ca scop ca prin repetiţia mişcării să crească fluxul sangvin la nivelul zonei lezate favorizând vindecarea acesteia)
– infiltraţii cu toxină botulinică tip A la cei cu tendinită cronică și la cei care nu au răspuns la alte tratamente

Este indicat în cazul eşecului tuturor măsurilor menţionate anterior. Procedura constă în rezecţia ţesutului degenerat şi reinserţia tendonului sănătos pe os. Se poate face pe cale clasică sau miniinvaziv, artroscopic. În ambele cazuri spitalizarea este de o zi. Procentul de complicaţii postoperatorii este mic, dar trebuie reţinută posibilitatea de: infecţie, lezare vasculară şi nervoasă, diminuarea forţiei musculare, redoarea (înţepenirea) articulaţiei, cu o recuperare mai lungă.

Prevenţia apariţiei cotului tenismenului se face prin:

– utilizarea de echipament adecvat, calibrat cu mărimea şi experienţa jucătorului
– efectuarea de antrenamente regulate cu creşterea progresivă a timpului alocat pentru acestea
– tonifierea tuturor muşchilor antebraţului şi a muşchilor spatelui pentru a creşte stabilitatea cotului
– repaus articular la apariţia primelor simptome de epicondilită